Monday, 13 October 2008

Aripi si trenduri in schimbare

Am pornit la drum cu aripi mari. Vrem sa oferim prin implica-T! emotia de a servi o cauza nobila intr-un cadru simplu si prietenesc. Implicare nu inseamna neaparat sa dedici vaste resurse materiale sau de timp.

Daca poti contribui cu o idee, cu o vorba buna, cu cinci minute din timpul tau, implicarea ta nu va ramane fara efecte. Primele vor fi o caldura in zona pieptului si o mai clar aimagine a importantei existentei tale in lume; apoi, pe masura ce nu te dai batut si contribui in continuare cu cele cinci minute, ai sa observi si poate si alte efecte, in trafic. Cu o floare se poate face primavara, daca fiecare planteaza una.

Recunosc ca mi-a fost teama la un moment dat. In conditiile in care eu propun un cod tacut al umanitatii in trafic, totul este contaminat de starea de fapt actuala. Credeam ca va fi simplu sa raliez sprijinul celor apropiati, si cu ajutorul lor sa schimb mentalitati. Dar si ei au nevoie sa fie ajutati sa creada ca se poate altfel, ca lucrurile astea nu "se intampla", ca tragediile in trafic nu sunt fenomene ale naturii, ci propriile noastre alegeri, pe care le facem pentru noi si pentru ceilalti.

Imi doresc sa ne de-victimizam; sa ne luam viata in maini si sa o mai conducem si noi pe ea. Sigur ne-am pretui mai mult propria persoana daca ne-am tine mai bine calmul, daca ne-am acorda credibilitatea de a fi mai buni.

Dar la moda sunt motoarele turate si cursele. Noi conspiram sa schimbam moda. Noul trend sa se cheme "happily ever after", si sa promovam imaginea tinerilor care pretuiesc tineretea si viata. Si, gandind la trenduri si tendinte, am descoperit noul clip al lui Wyclef Jean - Fast Cars. Bucurati-va de el si, mai ales, lasa-ti-va inspirati!



Wyclef Jean feat. Paul Simon - Fast Car
Vezi mai multe video din Muzica »