Sunday 16 March 2008

pe unde suntem - infiintare

Au trecut cam 10 zile de cand am inceput demersurile de infiintare a Asociatiei implica-T!

Initial m'am concentrat pe ce urmeaza sa facem, si cum, si cu ce. de cand am abordat partea birocratica de infiintare propriu-zisa ca entitate juridica n'am mai apucat sa ma gandesc ce vom face.

Am descoperit ca in Romania este o provocare si numai faptul de a infiinta un ONG. Costa timp, nervi si bani. Legislatia e neclara, iar birourile autoritatilor au program foarte scurt in mijlocul zilei.

Pana acum avem aprobarea denumirii, un Statut, un Act Constitutiv, contract de comodat, adeverinta semnata de vecini, caziere fiscale ale asociatilor, semnaturile acestora pe toate actele.

Maine vom avea si cont (daca nu intampinam probleme), apoi dosarul va fi depus la judecatorie. Legea prevede ca asociatiile cu mai putin de 15 asociati pot avea un cenzor, iar cele cu peste 15 sunt obligate. Noi avem 3 asociati, deci cenzorul n'ar trebui sa fie obligatoriu. Cu toate acestea, ramane sa vedem, se pare ca in multe cazuri depinde de judecator (am mai scris despre asta aici).

In oricare din cazuri va trebui sa vedem cum facem cu contabilitatea. Desi deocamdata nu avem bani (in afara capitalului initial de 500 de RON pe care ii depun eu), situatii financiare vor trebui depuse lunar la autoritati si, oricum, suntem optimisti si speram ca vom atrage si sprijin financiar.

Nu ma asteptam la atatea obstacole, insa sper ca aceste dificultati sa ne determine sa fim mai puternici, mai uniti si mai hotarati in actiunile noastre. Cat timp eu imi voi bate capul cu demersurile administrative, declar deschisa lista ideilor pentru planul de actiune. Va invit sa contribuiti macar cu cate o idee; chiar daca nu este prea bine pusa la punct, sigur va fi mai buna decat deloc. Brainstorming!

1 comment:

Mihaela said...

Costinutza, daca (cand) esti (suntem) ONG pe bune putem sa directionam cei 2% din impozitul pe venit din 2007 la implica-T. Asa ca, amintiti-va pe unde ati lucrat anul trecut, faceti rost de fisele fiscale si completati formularul pentru directionarea banilor (pentru mai multe detalii intrebati un contabil).